Cum să începem afacerea cu struți

I. Planificarea

Creșterea struților în ferme, ca orice altă activitate desfășurată într-o fermă, trebuie să fie planificată atent.
Deoarece există mai multe sisteme de creștere a struților în ferme, crescătorul trebuie să dețină cunoștințe solide despre această industrie, pentru a lua deciziile corecte. Aceste alegeri vor determina mărimea capitalului investit, managementul folosit și succesul afacerii.
Creșterea struților presupune sisteme variate care pot fi aplicate cu succes în cadrul aceleiași ferme. Cel mai adecvat sistem poate fi ales ținând cont de factori, precum: mărimea fermei, locație, clima. Deoarece managementul este de importanță majoră, crescătorul trebuie să decidă care sunt funcțiile pe care le pot îndeplini struții și care sunt cele ce îi revin lui (având în vedere clocirea și creșterea puilor până la trei luni). De la vârsta de trei luni până la sacrificare, factori precum mărimea fermei și capacitatea de a furniza hrană, vor căpăta importanță în alegerea unui anumit sistem.
Struții pot fi achiziționați la orice vârstă, începând de la o zi până la păsări mature, la prețuri variind în funcție de sex și vârstă. Struții sunt, de regulă, achiziționați de la crescătorii privați.
Metoda recomandată de inițiere a unei afaceri în acest domeniu depinde de producătorul potențial, accesul la capital, tipul de facilități disponibile etc. Pentru majoritatea indivizilor cea mai bună afacere constă în a achiziționa păsări cu vârste cuprinse între 3 și 6 luni. La această vârstă, puii sunt suficient de maturi și nu foarte costisitori.
Este important să se înceapă cu un stoc de păsări de calitate, fără legătură de sânge între exemplare. Un producător ar trebui să facă achiziția de la un crescător cu reputație, care garantează fertilitatea și sănătatea păsărilor.

II. Achiziția

Potențialii cumpărători trebuie să decidă în ce moment al ciclului de producție ei intră în această industrie și unde doresc să se plaseze în viitor. Păsările cresc foarte rapid și este important ca fermierul să fie pregătit cu spațiu de creștere adaptat la orice tip de condiții meteorologice. Păsările pot fi achiziționate în orice stadiu de dezvoltare, iar aceste decizii trebuie să se bazeze pe situația financiară a cumpărătorului și experiența sa în domeniu. Sunt mai multe variante de a pătrunde în afacerea cu struți, fiecare cu avantaje și dezavantaje.

Opțiunea 1 – Achiziționarea de ouă fertile. Aceasta este probabil cea mai ieftină cale de achiziție dar prezintă un grad ridicat de risc și necesită fonduri însemnate pentru echipamentul de incubație; ar trebui aplicată doar de producătorii experimentați. Achiziționarea de ouă sau pui abia clociți este cea mai puțin costisitoare metodă de a cumpăra un struț, dar prezintă dezavantaje. Mortalitatea este foarte crescută la ouă și pui abia ieșiți din ouă, fiind necesar echipament pentru incubat. Există posibilitatea de a avea prea mulți pui de acelasi sex. De asemenea, păsările nu se reproduc până la vârsta de 2-3 ani. Aceasta este probabil cea mai riscantă cale de a începe producția de struți, datorită problemelor potențiale cu clocirea și cresterea puilor foarte mici.

Opțiunea 2 – Pui tineri: Puii pot fi achiziționati de la vârsta de o zi, pentru un pret rezonabil de mic. Aceasta este, de asemenea, o cale mai puțin costisitoare de a pătrunde în branșă, dar mortalitatea este ridicată în acest stadiu. Producătorii experimentați sunt mai bine pregătiți pentru a face față problemelor apărute la creșterea puilor mici.

Opțiunea 3 – Pui de 3-6 luni: prețurile fluctuează mult la această vârstă, dar este mai facil chiar și pentru un cumpărător neexperimentat să distingă între păsări de calitate ridicată și păsări de calitate redusă. Acest intreval de vârstă este probabil cea mai populară pentru achiziție, întrucât păsările dezvoltă imunitate și sunt adaptate la condițiile meteorologice. Păsările de acesată vârstă sunt ușor de manevrat și oferă noului venit o „perioadă de adapare” înainte de maturizare. Puii de această vârstă pot fi apreciați în funcție de mărime și conformație, sexul este cunoscut și sunt mai putin costisitori decât adulții. Dezavantajele rezidă în faptul că rata mortalității este în continuare crescută după 6 luni, păsările se reproduc începând cu vârsta de 2-3 ani, iar puii pot fi sau nu asigurabili.

Opțiunea 4 – Păsări tinere, de 6 luni - 1 an: La această vârstă păsările sunt foarte rezistente și sunt apreciate cu usurință în funcție de starea de sănătate și greutate. La vârsta de 6 luni păsările pot fi asigurate, oferind oarecare protecție noului fermier. La această vârstă, păsările nu necesită atenție deosebită, în afară de hrănire și observare.

Opțiunea 5 – Struți de 1-2 ani: Aceste păsări, deși mai costisitoare, oferă cumpărătorului posibilitatea de a intra în producție începând cu anul următor. Sunt foarte rezistente și își vor dovedi caracteristicile specifice păsărilor mature, pentru împerechere. Necesită atenție redusă și se apropie de greutatea păsărilor mature. Pot fi apreciate după mărime și conformatie, mortalitatea nu reprezintă un factor important de risc, iar păsările sunt asigurabile. Cu toate acestea, păsările să află la distanță de 1-2 ani de perioada de reproducere, iar potențialul lor reproductiv este necunoscut.

Opțiunea 6 – Păsări pentru reproducere: prețurile sunt mult mai mari, dar se poate realiza o monitorizare a producției. Trebuie avut în vedere la achiziționare că urmează a se crește pui, iar echipamentul pentru incubație și amenajările pentru pui trebuie de asemenea să fie adecvate. Stocul pentru reproducere va avea potențial timp de 20 ani și ar trebui să producă venituri însemnate la investiția inițială. Avantajele și dezavantajele sunt aceleași ca în cazul struților de 1-2 ani, cu deosebirea că păsările se află mai aproape de perioada de reproducere.

Opțiunea 7 – Întreținerea păsărilor: Întreținerea păsărilor de toate vârstele este un serviciu disponibil în anumite ferme. Prețurile variază de la o fermă la alta. De obicei se solicită o parte din producție sau/și o taxă lunară, pentru întreținerea păsărilor dvs. Struții pentru reproducere sunt vânduți individual sau în cadrul unei perechi. Aceste păsări sunt asigurabile, potențialul lor productiv este cunoscut și deoarece nu există timp de aștepare până la reproducere, are loc o mai rapidă amortizare a capitalului investit. Dezavantajele constau în faptul că păsările adulte sunt mai costisitoare, incubația și clocirea necesită echipament special și cunoștințe, și există riscul mortalității la creșterea puilor până la vârsta la care pot fi vânduți.

Opțiunea 8 – Oportunități de investiție: Unii indivizi nu doresc să dețină păsări individuale, ori nu dețin terenul sau timpul necesare pentru a crește aceste păsări. Sunt accesibile investițiile în grupuri de păsări sau ferme special concepute pentru investitori. Profiturile sunt distribuite în funcție de rata de succes a unei ferme. O altă opțiune o reprezintă achiziționarea de acțiuni.

Opțiunea 9 – Orice combinație între variantele de mai sus.

III. Bugetul

Cel mai important aspect de care trebuie să se țină cont la achiziționarea de struți de orice vârstă este existența unui plan și a unui sistem realist de prețuri pentru a se justifica investiția.
La calcularea recuperării investiției, se recomandă să se aplice o rată rezonabilă de supraviețuire pentru struții cu vârsta cuprinsă între 1 și 2 ani; prețul de vânzare al acestor struți se va baza pe valoarea lor comercială.
Planificați din timp atunci când achiziționați stocuri de păsări pentru împerechere, pentru a evita eventualele probleme de reproducere. Evitați achiziționarea de păsări sterile.
La achiziționare de struți maturi, se recomandă surse de încredere.
Fiți realiști cu prețurile: deobicei prețurile mici derivă dintr-o calitate îndoielnică.
Înainte de a achiziționa o fermă, culegeți informații de pe piață despre produsele obținute de la struți.

IV. Vizitați alte ferme

Începătorii terbuie să fie pregătiți să viziteze alți producători și să fie la curent cu cercetările pentru a asigura facilitățile necesare păsărilor.
Cercetați păsările pe care le cumpărați. Căutați păsări ce cresc repede, cu picioarele drepte, ochi limpezi și penaj adecvat. Penele trebuie să fie strălucitoare, datorită alimentației adecvate și a stării execlente de sănătate.
Păsările trebuie sa fie active, curioase și să se deplaseze cu rapiditate în interiorul grupului – o pasăre care este solitară, având capul plecat, nu este o pasăre sănătoasă.
Se recomandă ca struții să fie inspectați înainte de cumpărare. Pipăiți picioarele, pentru a evita umflături, cicatrici sau deformări. Palpați abdomenul pentru a vă asigura că este moale și nu rigid. Observați spatele pentru a determina dacă pasărea are greutatea potrivită. Puteți verifica greutatea struțului și pipăind pungile de grăsime de pe piept, sub gât. Această zonă ar trebui să fie osoasă la atingere. Pentru o verificare amănunțită a struților achiziționați, solicitați inspecția unui medic veterinar, înainte de a-i lua acasă.


Ferma de struți Tinca
Ferma de Struți Tinca | Copyright © | Toate drepturile rezervate.
Web design realizat de Weblike PRO.